Glasul poporului

După vreme-ndelungată
Şi speranţă spulberată,
Românii ies în stradă puhoi
Să-şi ia Ţara înapoi.

Alelei, corupţi şi mişei,
Noi suntem Puii de Lei!
Azi vă cerem socotelă
Pentru Hoţia din ţară.

Poporul trăieşte în mizerie,
Politicienii se plimbă-n elicoptere,
Naţiunea e în faliment,
Inculţii dorm în parlament.

De 20 de ani suntem doar buletine de vot,
Ca Ei să fure, fure, fure tot,
Politicienii sunt toţi o apă şi-un pământ,
N-au mamă, Dumnezeu şi nimic sfânt.

Astăzi pornim o Nouă Revoluţie
Pentru a naţiei Evoluţie.
Timpul nu mai are răbdare,
Ceasurile au căzut în mare…

Manifest pentru o naţiune civică

Cetăţenii sunt izvorul de existenţă al oricărui stat, căci un stat fără cetăţeni nu este posibil. Cetăţenii sunt cei care cedează din suveranitatea şi autonomia lor, plătesc impozite şi taxe din munca lor pentru ca statul să se îngrijească de toţi şi de fiecare în parte. Dintre cetăţeni se nasc viitorii cetăţeni şi ei constituie în esenţă naţiunea atunci când aderă la o cultură şi la o tradiţie. Aşa că, de fapt, cetăţenii ştiu cel mai bine ce este important şi ce nu pentru existenţa şi pentru naţiunea lor, şi de aceea, teoretic, cetăţenii au întreaga putere politică pe care doar o deleagă câtorva cetăţeni care să rezolve problemele de care restul cetăţenilor nu au timp sau chef să se ocupe.
Şi totuşi, în ţara noastră cetăţenii nu contează şi de fapt nimeni nu îi bagă în seamă. Însuşi cuvântul cetăţean a deveni desuet. Pentru partidele politice sunt electoratul, pentru Biserică sunt enoriaşii, pentru puterea politică de astăzi ei sunt românii. Iar pentru stat ei sunt poporul. Ceea ce este fals. Poporul este continuitatea temporală a tuturor celor care au trăit, trăiesc şi vor trăi în interiorul aceleaşi culturi. Dar nu toţi strămoşii noştri au fost cetăţeni, aşa cum ei nu pot să voteze astăzi în numele nostru. Nu poporul este cel care decide soarta unei ţări ci naţiunea civică, căci naţiunea este cea care există acum şi aici în interiorul unei culturi. Iar naţiunea civică nici nu ţine cont de diversitatea etnică, religioasă sau sexuală ci conferă putere tuturor cetăţenilor care locuiesc în acelaşi stat.
Prin tot acest proces complicat de eludare a cetăţeanului ca existenţă lingvistică şi simbolică statul român şi-a însuşit prin furt de la cetăţean puterea politică pe care o foloseşte discreţionar chiar împotriva cetăţeanului.
Desigur că nu este prima dată în istoria României când se întâmplă acest lucru. Respectul faţă de cetăţeni este mai degrabă o excepţie decât o normă. De fiecare dată când statul şi-a asumat, cu voia sau fără voia cetăţenilor, mai multe puteri de atâtea ori a uitat de fiecare cetăţean în parte în economia numerelor mari. Statul român a căutat de foarte multe ori să salveze naţiunea etnică şi nu pe cea civică. Fiecare cetăţean a fost sacrificat în numele poporului sau al naţiunii etnice, chiar şi cei care deţineau temporar puterea simţindu-se sacrificaţi pe altarul Patriei. Nu mai vrem sacrificii inutile.
Statul s-a obişnuit să îşi închipuie naţiunea civică ca pe o grădiniţă de copii cu retard minor care deşi pot să muncească nu pot gândi cu capul lor decât limitat şi instinctual. Aşa că fie prin aşa-zisa elită, fie prin activiştii partinici fie chiar prin asmuţirea unor cetăţeni împotriva altora statul şi-a propus să gândească în locul nostru, al tuturor. El consideră că ştie mai bine ce înseamnă fericirea fiecăruia şi a tuturor, căci asumă că fericirea statului este şi fericirea cetăţenilor. Şi cu asta cetăţenii sunt tot mai nefericiţi. Fercirea a devenit un bun politic şi mediatic, şi ea este tot mai mult transformată în bani şi putere. Fercirea înseamnă iubire şi solidaritate, confort şi siguranţă, lipsa grijilor sau asumarea lor particulară. Dar toate acestea fiind cuantificate în bani s-au transformat în tot atâtea pârghii ale statului prin care se insinuează în viaţa noastră. Fericirea este individuală şi se obţine individual. Nu mai vrem bariere în calea fericirii noastre.

Şi de fapt cine este Statul?
Astăzi statul este de fapt o construcţie eminamente elitară bazată pe partide politice corupte şi indolente cu dorinţele cetăţenilor. Şi eliminând cetăţenii din această construcţie acest stat este unul al bunului plac şi nu unul de drept. Statul român a fost dintotdeauna oligarhic în lipsa unei aristocraţii autentice. În 1948 o oligarhie străină a înlocuit oligarhia românească pe principii ideologice – comunismul. După 1989 o altă oligarhie – o simbioză între oligarhia comunistă şi oligarhia naţionalistă – a acaparat statul în numele democraţiei şi a Drepturilor Omului. Această oligarhie ideologică şi-a produs propria oligarhie financiară pe care şi-a clientelizat-o. Astfel aceste două oligarhii –care de fapt nu sunt decât una – au pus mâna pe putere şi o folosesc cu alte chipuri şi alte măşti şi astăzi. Oligarhia din 1948 a pus mâna pe putere în numele maselor muncitorilor şi ţăranilor, oligarhia de după 1989 a pus mâna pe putere cu ajutorul maselor. Nici una dintre ele nu a fost interesată să transforme aceste mase într-o naţiune civică. Oligarhia este cea care transformă drepturile în privilegii. Ori, într-o naţiune civică singurul privilegiu este acela obţinut prin merit, egalitatea substanţială domnind între cetăţenii liberi.
Teoretic un stat de drept se bazează exclusiv pe instituţii democratice care sunt legitimate de cetăţeni. Dar aceste instituţii au fost delegitimate de structurile politice care le-au personalizat. Ele există doar pentru sine şi nu pentru cei care ar trebui să beneficieze de ele şi care le întreţin din taxe şi impozite.
Singura instituţie a statului care să îi reprezinte pe cetăţeni ar trebui să fie Parlamentul. Dar acesta este supus unui proces de disoluţie. Parlamentul nu este numai un loc al făuriririi de legi. Ele este un loc în care se procesează interesele a cât mai multe gruprui de cetăţeni pentru a se obţine soluţia care să îi mulţumească pe cât mai multe dintre acestea. Dar Parlamentul a devenit doar un spaţiu de orgolii sterile care se înfruntă inutil. Iar aceasta este în avantajul strucutrii executive – Guvern + Preşedinte – care ocolindu-l dictează drumul pe care ar trebui să meargă societatea. Ori societatea de cele mai multe ori nu este întrebată dacă acceptă acest drum sau nu. Pur şi simplu este privită ca fiind lipsită de raţiune, dictând alţii în locul ei. Societatea este a cetăţenilor şi nu a statului, statul este al societăţii!
Partidele politice nu mai reprezintă pe nimeni de multă vreme, ele doar se autoreprezintă, pentru că societatea a fost înşelată cu ideea că alţii gândesc pentru ea. Pentru a fi liberi cetăţenii trebuie să fie responsabili. Pentru a fi responsabili cetăţenii ar trebui să fie demni. Iar demnitatea înseamnă a spune NU atunci când acesta trebuie spus.
În România Guvernul dictează cu ajutorul unei coaliţii obediente interesate doar de autoperpetuare ca partide individuale sau coalizate. Astfel, Guvernul României a luat locul Parlamentului în plan legislativ, acesta din urmă fiind castrat.
Multe voci s-au ridicat împotriva legiferării prin Ordonanţe de Urgenţă, chiar şi partidele care sunt astăzi la putere. Ordonanţele nu au dispărut. Doar că lor li s-a adăugat o formă şi mai tiranică de legiferare – Asumarea Răspunderii Guvernului pentru Orice. Legi de importanţă covârşitoare pentru noi şi pentru generaţiile viitoare au trecut prin bunul plac al Puterii prin Asumări de Răspundere – Coduri Civile şi Penale, Legea Educaţiei Naţionale, Legile Muncii ş.a.. Degeaba au fost consultaţi cei interesaţi de aceste legi, în final, numele modernizării au fost trecute aşa cum s-a dorit de clientela politică şi nu de cei interesaţi. NU au trecut în numele nostru. Legile Fundamentale trebuie să treacă prin consens şi nu prin tirania majorităţii temporare!
Prin aceste formule autoritare instituţiile democratice devin tot mai slabe pentru că sunt folosite ca paravan pentru a limita şi micşora democraţia. Fiind lipste de credibilitate aceste instituţii sunt părăsite de cetăţean care se retrage tot mai mult în calitatea sa originară –aceea de indivi – loc în care nici naţiunea, nici poporul şi nici măcar statul nu mai există. Statul ne-a împins în individualism gregar ca să scape de cetăţeni.
Şi procesul continuă: fără să întrebe pe nimeni statul doreşte să regionalizeze România nu prin referendum ci prin legi administrative. Doreşte să comaseze alegerile pentru ca nimeni să nu mai ştie ce votează. A hotărât deja că primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin lipsindu-l pe cetăţean de posibilitatea unei a doua şanse la majoritate. Astfel primari cu 20% din voturi vor hotărî pentru toţi cetăţenii. Astfel nici tirania majorităţii nu mai funcţionează – este dictatura pe faţă a unei minorităţi clientelizată de stat. Căci aceşti primari nu au prea multe pârghii de a-şi adminstra singuri comunitatea, sunt siliţi prin legi nedrepte să depindă în continuare de stat. Aberaţia bugetului centralizat face ca ieşenii să plătească pentru metroul din Bucureşti, iar bucureştenii pentru căldura de la Brad. Iată expresia clară a domniei absolute a statului asupra societăţii. O societate demnă este o societate de cetăţeni autonomi.
Autonomia cetăţeanului înseamnă că el este complet liber în raport cu proprietatea sa şi egal în această libertate – adică juridic – cu toţi ceilalţi cetăţeni. Doar o naţiune civică bazată pe autonomia cetăţeanului poate da naştere statului de drept.
Criza economică din acest moment dă la oparte masca de pe faţa hidoasă a oligarhiei ilegitime ce a acaparat statul cetăţenilor. De aceea astăzi am avea posibilitatea să schimbăm prin presiune civică statul oligarhic pentru a-l înlocui cu statul de drept bazat pe o naţiune civică. Dar pentru aceasta este nevoie de unirea tuturor cetăţenilor care se simt excluşi de la decizia cetăţenească în orice fel.

I. Vrem ca legile, hotărârile, deciziile care sunt luate în numele oligarhiei să nu mai fie declarate ca fiind luat în numele nostru.

II. Vrem ca orice decizie care implică existenţa mea directă sau democraţia să fie interogată prin dezbateri reale şi a căror concluzii să fie transpuse în practică : Nici o lege să nu mai fie adoptată prin asumarea răspunderii guvernamentale sau prin ordonanţe de urgenţă. Există suficiente legi în acest moment în România: lăsaţi-le să funcţioneze.

III. NU vrem comasarea alegerilor. Prin aceasta se încalăcă dreptul fundamental la o informare corectă şi transformă democraţia românească într-una electoralistă. Orice schimbare a legii electorale să fie adoptată doar în prima sesiune după investirea a legislativului. Oricând altcândva să nu fie permis prin lege organică.

IV. Vrem alegeri proporţionale sau mixte, care să permită delocalizarea aleşilor naţiunii civice, care sunt reprezentanţii naţiunii şi nu a unor grupuri de interese.

V. Vrem o naţiune civică în care diferenţele etnice, religioase sau sexuale să nu existe. Naţiunea civică se opune naţionalismului de orice fel şi deci şi partidelor etnice sau religioase.

VI. Statul modern s-a întemeiat pe principiile Iluminsmului care respectă fundamental viaţa umană şi dreptul fiecăruia de a-şi urmări fericirea. De aceea VREM un stat social care permite egalitatea reală de şanse.

VII. Egalitatea de şanse presupune că din taxele tuturor cetăţenilor trebuie să beneficieze toţi cetăţenii de aceleaşi servicii, chiar dacă minimale. Educaţia şi sănătatea sunt drepturile pozitive esenţiale pentru orice cetăţean.

VIII. Principiul nici o taxare fără reprezentare trebuie să fie întru-totul respectat. Nici un impozit sau taxă nu pot fi impuse decât prin consultarea cetăţenilor.

IX. Scopul taxelor trebuie să fie transparent, la fel şi cheltuirea lor.

X. Vrem ca discursul public să fie decent şi adecvat. Orice abuz de limbaj, orice violenţă de limbaj, din partea oricui ar veni trebuie sancţionată prin retragerea dreptului la cuvânt pentru o perioadă oricare de timp.

Salvarea unui stat nu va veni niciodată din exteriorul lui, chiar dacă pentru moment pot exista aceste aparenţe. Dacă cetăţenii acelui stat nu sunt dispuşi să îl salveze el se va prăbuşi negreşit mai devreme sau mai târziu. Un stat întemeiat pe naţiunea civică NU va putea niciodată să fie înfrânt, nici din afară nici din interior. El este adevăratul stat de drept.

Grupul de iniţiativă al Mişcării pentru o naţiune civică

Adiacent

O geană deschide cărări de lumini,
Curcubeul colindă albastre înălţimi,
Un strop de ploaie cade adiacent,
Bobocii de crin surâd inocent.

Aş vrea să fi lângă mine,
Să reinventăm cuvântul iubire,
Să ne ascundem prin păduri de margarete,
Să ne prindem stele în plete.

Dar sunt prea multe ziduri între noi,
Greu de sfărâmat cu puterea lui doi,
Prea multe credinţe înconjurate cu spini,
Prea multe cutume îmbibate-n venin.

Atâta interdicţie mă zideşte în gând,
Dorul îl alin în adierea de vânt,
Înalţ o statuie pentru amor
Şi o aşez într-o gară fără peron.

Redivivus

Coborâţi din istorie viteji ai neamului românesc
Să vedeţi prezentul cum îl terfelesc
O gaşcă de politicieni mişei
Ce stau în fruntea ţării, deşi sunt derbedei
Și cu minciuni ademenesc
Românul cu votul onest.

Coboară printre noi Mareţ Ştefan
Că ne-am pierdut reperul moral.
Învaţă-ne din nou ce-s adevărul, omenia…
Învaţă-i că minciuna e una cu ruşinea.

Vino, Sfinte Vlad, cu o mare ţeapă
Să tragi pe toți mişeii-n ea de-o dată,
Pe cei care-au facut din comunism
O mizerie de bolşevism
Şi din democrație
Minciuna şi hoţie,
Pe cei care-au vândut averea ţării pe şpăgi grase
Ca să se-mbuibe de bani, maşini şi case,
Pe cei care-au furat a pruncilor copilărie
În timp ce-ai lor copii se lăfăie în vile.
Să nu ierţi pe nimeni de la putere
Nici preoţii preocupaţi să facă avere.

Coboară printre noi, Viteazule Mihai,
Ce-ai făurit conştiinţa acestui neam.
Arată-ne că adevărul şi cinstea sunt virtuţi
Nu doar vorbe goale pe la Curţi.
Arată-ne că demnitatea
Transcende şi istoria şi moartea.

Viteji ai neamului din manuale alternative
Și istorie cu subiecte relative,
Coborâţi din nou printre noi
Că avem nevoie de eroi
Să ne învețe că nu putem păstra o ţară
Dacă nu avem repere morale.

Eroii din Decembrie

Tăcerea tinerilor din morminte
Ucişi ! pentru libertatea sfântă
Cere răspunsuri de la noi,
Cei rămaşi supravieţuitori.
Jertfa cere în tăcere
Răspunsuri pentru a lor durere!

Plâng mamele despletite
Pe-ale eroilor morminte.
Sfânt Decembrie ne-a fost dat
De sângele nevinovat,
Cu sufletele lor curate
Au plătit a noastră libertate.

Tinerii eroi aşteaptă-n tăcere răspunsuri!
Nu înțeleg a noastre neajunsuri
Şi nici a noastră laşitate,
În Decembrie strigam cu toţii: Libertate!

Tinerii eroi privesc de sus în tăcere
Cum mişeii fură şi fac avere,
Cum politicienii mint la televizor
Ca să îndobitocească acest popor.

Tinerii eroi privesc din morminte, tăcuţi
Cum am devenit o ţară de slugi,
Cât de greu e pentru ţărani
Şi bine pentru falşii revoluţionari.

Eroii Revoluţiei aşteaptă-n tăcere
Răspuns pentru jertfă şi durere!
De ce la putere sunt comunişti
Şi-n tribunale judecă activişti?
De ce miliţienii sunt în activitate
Şi SRI e plin de Securitate?

Eroii Revoluţiei aşteptă cuminţi în morminte
Răspunsurile ar trebui să fie sfinte!
Cine să le dea răspunsuri?
Poporu-i plin de neajunsuri…

Politicienii sunt preocupaţi de vot
Ca să fure tot ce pot.
Intelectualii se bat între ei
Nu pentru popor, ci pentru idei.
Libertatea nu mai e un ideal
Ci un concept european.
Banii sunt la rang de frunte
Înlocuiesc orice virtute,
Chiar dacă nu este moral
Cu bani poţi fi “revoluţionar”.

Eroi din Decembrie, nu veţi aştepta în zadar
E-n pregătire o nouă gardă de revoluţionari
Ei vor avea răspuns la fiecare întrebare
Trebuie să aveţi puţină răbdare…

În aşteptare

Într-o lume ignorantă,
Adeseori ingrată,
Devi tot mai transparent,
Până te simţi inexistent.

La CNAS pe lista de aşteptare,
Nu contează cine trăieşte sau moare,
Din „lista morţii” la Comisie,
Te scapă doar credinţa-n acatiste.

Ai vrea să alungi întunericul din lumea lor,
Să faci lumină în Ţara Orbilor,
Dar între ei şi tine e o prăpastie mare,
Că pot face Lumină doar sfinţii din calendare.

Vis de iubire

Stropii de ploaie şuşotesc timizi la geam,
Curcubeul îmbrăţişează cerul diafan.
Un porumbel îşi hrăneşte puişorul,
Pe teiul înflorit, o mierlă îşi cântă odorul.

Vapori albi ca voalul de mireasă
Plutesc peste pădurea verde de mătasă.
Din dorinţele trezite din amor,
Ţes imagini şi poveste de dor.

Dacă Tu nu ai fi,
Din stropi de ploaie te-aş făuri
Şi, aş ruga un fluturaş
Să ne fie naş.
O barcă aş face dintr-o nucă,
Peste mare să ne ducă,
Colo-n depărtări,
În albastre zări,
Tărâm de visări…
Prin iubire şi gânduri preacurate
Să ne contopim în eternitate.

Emoţii de primăvară

Fiori de iubire se rostogolesc încet,
Aripi de fluturi mi se zbat în piept,
Cuvintele se ascund în lumini,
Tăcerea se învăluie în petale de crini.

Emoţiile descoperă pasiunea,
Sentimentele umilesc raţiunea,
Dorinţe fierbinţi, flori de iasomie,
Cer înstelat, nopţi de insomnie.

Ploaie curată de mai,
Picături argintii trimise din rai,
Coboară şi alină cu un strop,
Emoţii şi sentimente de foc.

Ne vrem ţara înapoi!

Străine, ce în ţara mea ai poposit
Când eram credul şi necăjit,
Ca bun român, eu te-am primit în casă
Şi te-am ospătat la masă.

Străine, când ai venit la noi
Aveam păduri, aveam petrol.
Conducătorii lacomi şi nechibzuiţi
Averea ţării au prăduit,
Nu i-a interesat de popor,
Au vrut să-şi rotunjească averile lor.

Străine, acum când ţara-i strâmtorată
Ne dai banii cu cămată?
Şi ai pus atâtea condiţii,
De ne laşi fără servicii?
Profesorii şi doctorii sunt în şomaj,
Economia ţării este în picaj.

Ne cereţi plată pentru criză şi globalizare?
Nouă ne flutură vântul prin buzunare.
Dar nu ne veţi putea constrânge,
Noi ne-am plătit Libertatea cu sânge!

Voi, politicieni hulpavi şi haini
Nu ne puteţi lua curajul de-a fi români!
Noi vrem doar ce-i al nostru înapoi,
Băncile, pădurea şi zăcământul de petrol.
Şi vrem clar ca să vă fie,
Noi nu plătim nici pentru hoţie,
Nici pentru prostie!
Domnilor ce aţi fost ori sunteţi conducători,
Ne vrem ţara înapoi!

Bucureşti, mai 2010

Doină

Flori de liliac
Aşternute în prag,
Când aţi înflorit
Nu cumva aţi zărit
Pe al meu iubit
Ce mi-a fost ursit?

Suflă vântul lin
Cu flori de mălin,
Strop de ploaie aurie,
De dor mă mângâie…

Am văzut peste mări şi zări,
Bărbat străinel purtat de visări.
Floare mândră albăstrie,
De dor mă mângâie…

Apă blândă de izvor,
Lăcrimioare din pridvor,
Iubitul de-mi veţi aduce,
Cu mireasma voastră dulce,
Am să vă alint
Cu rouă de argint.

Lună albă străvezie,
De dor mă mângâie…