Invoc străbunii

Coborâţi din istorie,

Viteji ai neamului românesc,

Vedeţi prezentul cum îl terfelesc

O gaşcă de politicieni mişei

Ce stau în fruntea ţării, deşi sunt derbedei

Şi cu minciuni ademenesc

Românul cu votul onest.

 

Coboară printre noi, Măreţ Ştefan,

Că ne-am pierdut reperul moral,

Învaţă-ne din nou ce-s Adevărul, Omenia…

Învaţă-i că Minciuna e una cu Ruşinea.

 

Vino, Sfinte Vlad, cu o mare ţeapă

Să tragi pe toţi mişeii-n ea de-o dată,

Pe cei care-au făcut din comunism

O mizerie de bolşevism

Şi din democraţie

Minciună şi hoţie.

Pe cei care-au vândut averea ţării pe şpăgi grase,

Ca să se-mbuibe cu bani, maşini şi case.

Pe cei care-au furat a pruncilor copilărie

În timp ce-ai lor copii se lăfăie în vile.

Să nu ierţi pe nimeni de la Putere,

Nici preoţii preocupaţi să facă avere.

 

Coboară printre noi, Viteazule Mihai,

Ce-ai făurit conştiinţa acestui neam.

Arată-ne că adevărul şi cinstea sunt virtuţi,

Nu doar vorbe goale pe la Curţi.

Arată-ne că demnitatea

Transcende şi istoria,şi moartea.

 

Viteji ai neamului din manuale alternative

Şi istorie cu subiecte relative,

Coborâţi din nou printre noi

Că avem nevoie de eroi

Să ne înveţe că nu putem păstra o ţară

Dacă nu avem repere morale.

Mioriţa – renaşterea

 

Pe-un pinten de munte

Coboară oi multe.

Mioare şi  mieluşei,

Cu nouă ciobănei,

Vlăstare de zmei,

Şi stăpânul zece,

Care-i şi întrece,

Cu plete de aur,

Chimirul de laur,

Din fluier petrece,

Mierla de-o întrece,

Izvorul suspină,

Brazii i se-nchină.

Are un câine faur,

Pe nume Balaur,

Cu dinţii de fier,

Colţii de oţel,

Şi o dalbă mioriţă,

Cu lâna plăviţă

Şi trei coarne ceruite,

De o zână dăruite.

 

– Mioriţă laie,

Laie, bălaie,

De trei zile plângi,

Iarbă nu mănâci,

Ai vreun mărăcine?

Baciului îi spune.

 

– Stăpâne, stăpâne,

Eu n-am nimică,

Numa-s necăjită,

Că am auzit,

Cum s-au sfatuit,

Cei nouă ciobani,

Hulpavi şi tirani,

Cum vor să te omoare,

La apus de soare,

Turma când vei trece,

Jos prin valea rece,

Oile să-mpartă,

Pe noi ne despartă.

 

– Mioriţă, mioriţă,

Nu te necăji,

Că eu no-i muri,

Nu mi-e scris să mor,

De mână de trădător.

Eu sunt fiul munţilor,

Brazilor, cărunţilor,

Codru-mi este frate,

Eu cu ei m-oi bate.

 

– Mioriţă, mioriţă,

Când soarele tresare

Şi Luna apare,

Ţi-oi da să mânânci

Flori mândre de spânz

Şi-ai să te faci mânz,

Mânz de inorog,

Cu ochii de foc,

Cornul de argint

Şi aripi de vânt,

Vei sta de strajă,

Imi vei fi păvază.

Iar aiest toiag,

Îmi va fi baltag,

Cu el mă voi apăra,

Cand soarta va fi rea.

Balaur, câinele meu,

Cu dinţii de fier

Şi colţi de oţel,

O să facă dumicaţi,

Cei nouă fârtaţi,

De jurară că mi-s fraţi,

Dar, zilele vor sa-mi ieie,

Şi ale mele miorele.

 

În sunet de chimvale,

Turma coboară în vale,

Blânda apă lină,

Izvoarele alină.

 

Turma  încet trece,

Jos prin valea rece,

Nouă ciobănei,

Iuţi ca nişte zemei,

O dată se năpustiră,

Stăpânul de-l loviră.

Un şuier de vânt,

Din cer s-a auzit,

Şi-a făcut un vârtej mare,

De-a ajuns până la Soare,

Un nor mare s-a făcut,

Şi un vuiet a trecut,

Un vuiet de tunet,

Cu mare răsunet,

Valea s-a cutremurat,

Oile toate-au zbierat,

Ziua s-a întunecat

Şi din cer a fulgerat.

Un fulger săgeată,

Prefăcu îndată,

Mioriţa-n inorog,

Cu ochii de foc,

Cornul de argint

Şi aripi de vânt.

Apoi, a dat o pală de vânt,

Şi-a pus ciobanii la pământ,

Brazii toţi s-au aplecat,

Cetina şi-au scuturat,

Pe ciobani i-a secerat.

Balaur, câinele dârz,

Cu putere cât un urs,

Pe ciobani s-a aruncat

Şi-n bucăţi i-a sfâşiat.

Mioriţa inorog,

Plângea cu lacrimi de foc,

Şi-au ars în văpăi,

Nouă ciobănei,

Nouă para-zmei,

Lacomi şi mişei,

De-a rămas din ei,

Numai nouă tăciunei.

 

Stăpânul când s-a ridicat,

Cerul s-a înseninat,

Apele s-au liniştit,

Luna mânră-a răsărit.

 

– Mioriţă cu ochii de foc,

Al meu inorog,

Degrabă coboară,

La stâna din vale,

Unde stă o fată mare,

Desprinsă din Soare,

Cu straie alese,

Din flori culese,

Cu graiul dulce,

Doru’ de mi-l duce,

Cu vocea-i lină,

Sufletu-mi alină.

 

– Adu-o pe aripi de vânt,

Iute ca un gând,

Pe frumasa Ană,

Sus în poiană.

Nunta o vom face azi,

La biserica din trei brazi,

Mieii ‘or face cununiţă,

La a mea drăguţă,

Straiul de mireasă,

Fluturii ‘or să-l ţeasă.

Stelele ne ‘or lumina,

Luna ne va cununa,

Alai mare,

Ne ‘or fi dalbele mioare.

 

Constelația UE la Apus

Din întunericul istoriei

După apocalipticul nazism,

A apărut o Constelație,

Să pună stop oricărui -ism.

 

În cadența post Războiul Rece

Am așezat o stea și noi, românii,

Venind cu zestre demnă de un rege,

În Constelația UE, bună ca aroma pâinii.

 

Oh, ce corifei erau atunci în Constelație,

Moscovici, Verheugen vârf de generație!

Cercul de stele strălucea european,

Înlătura, cu tact, orice alean.

 

Cu Merkel am devenit o colonie,

Independența noastră e în pribegie.

Pași tăcuți trec prin Justiția coruptă,

În țara mea Dreptatea e oarbă și surdă.

 

La Brux, birocrații sunt la ei acasă,

De cetățenii simpli nu le pasă,

Suntem statistici și cifre în buget,

Subiecte de glumă la bufet.

 

Integritatea pentru unii e o farsă,

Prezidentul nostru e samsar de case.

Zorii de lumină încet se revarsă,

Britanicii strigă independența acasă.

 

Trâmbița istoriei sună la Apus,

Sistemul expiră… Timpul e dus…

Puzzele-ul politic se reformulează,

Omul și Destinul e tot ce contează!

Ultima Noapte Rock en Roll

În amintirea frumoșilor tineri de la Colectiv

 

Dragi părinți, în noaptea asta

Lasați lumina aprinsă,  nu închideți poarta,

În seara asta am dor de ducă,

Vreau sa fiu sprințar ca o nălucă.

 

Ritmuri alerte se rostogolesc pe portativ,

Spectacolul vieții e Rock en roll în Colectiv.

E seara mea și vreau distracție,

La revedere Gravitație!

 

Îmi strâng la piept iubita cu putere,

Rock-ul ne curge năvalnic prin vene.

– Iubita mea, esti atat de frumoasă,

Ai chip angelic în straie de mireasă.

 

Noapte cu ritm de rock en roll,

E atâta bucurie în noi!

Clipe grăbite rămâneți pe loc,

Tinerețea noastră e rock en roll!

 

În club  e atâta frenezie,

Viață, ritm, dans și poezie.

Dar, în jocul de artificii al sorții,

O scânteie străbate Orizontul Morții.

 

Mantre de Foc coboară iute peste noi,

Mult fum! Năpastă! Sunt Mantre de Război!

Îmi strâng la piept iubita cu durere,

Ne înălțăm iubirea până la stele.

 

Îngerii coboară la noi prin fum,

În Colectiv totul e scrum!

Sirenele aleargă în grabă pe drum,

Doamne! Părinții mei rămân singuri acum?

 

Mamă, trezește-l pe tata să închidă poarta,

Eu nu mai vin acasă în noaptea asta,

Aprinde pentru mine o lumânare la icoană,

Și, mamă, faceți ceva, Corupția să dispară!

Ne vrem ţara înapoi!

Străine, ce în ţara mea ai poposit
Când eram credul şi necăjit,
Ca bun român, eu te-am primit în casă
Şi te-am ospătat la masă.

Străine, când ai venit la noi
Aveam păduri, aveam petrol.
Conducătorii lacomi şi nechibzuiţi
Averea ţării au prăduit,
Nu i-a interesat de popor,
Au vrut să-şi rotunjească averile lor.

Străine, acum când ţara-i strâmtorată
Ne dai banii cu cămată?
Şi ai pus atâtea condiţii,
De ne laşi fără servicii?
Profesorii şi doctorii sunt în şomaj,
Economia ţării este în picaj.

Ne cereţi plată pentru criză şi globalizare?
Nouă ne flutură vântul prin buzunare.
Dar nu ne veţi putea constrânge,
Noi ne-am plătit Libertatea cu sânge!

Voi, politicieni hulpavi şi haini
Nu ne puteţi lua curajul de-a fi români!
Noi vrem doar ce-i al nostru înapoi,
Băncile, pădurea şi zăcământul de petrol.
Şi vrem clar ca să vă fie,
Noi nu plătim nici pentru hoţie,
Nici pentru prostie!
Domnilor ce aţi fost ori sunteţi conducători,
Ne vrem ţara înapoi!

Bucureşti, mai 2010

Doină

Flori de liliac
Aşternute în prag,
Când aţi înflorit
Nu cumva aţi zărit
Pe al meu iubit
Ce mi-a fost ursit?

Suflă vântul lin
Cu flori de mălin,
Strop de ploaie aurie,
De dor mă mângâie…

Am văzut peste mări şi zări,
Bărbat străinel purtat de visări.
Floare mândră albăstrie,
De dor mă mângâie…

Apă blândă de izvor,
Lăcrimioare din pridvor,
Iubitul de-mi veţi aduce,
Cu mireasma voastră dulce,
Am să vă alint
Cu rouă de argint.

Lună albă străvezie,
De dor mă mângâie…

Dorinţă

Amurgul roşiatic învăluie uşor
Sentimente şi cuvinte de dor.
Cântecul serii alină corzile viorii,
Dorinţele se agaţă de umbra mării.
În noaptea asta gătită cu flori,
Îmi vreau iubitul înapoi.