Sunt înger rănit căzut pe Pământ,
Aș vrea să mă ridic să îmi iau avânt,
Să mă înalţ spre Lumina divină,
Crâmpei de scântei străbat universul până la
mine.
Prin orizontul plin de farduri
Și litere îngheţate-n garduri
Ecouri trec și susură difuz
Șoapte se aud, în jur totu-i confuz.
Un gând străbate cerul și-mi dă imbold
Să mă ridic din cenușiul orizont,
Și îmi arată un drum de lumină:
E Calea Iubirii spre Lumea divină.
Aș vrea să mă înalţ prin aripi de iubire
În Universul de Lumină
Să las în urmă amarul și trădarea,
Să uit ce-nseamnă disperarea.
Dar vai, e-atâta suferinţă și tristeţe-n mine,
Că nu-mi găsesc, nu îmi văd Aripile de Iubire.
Sunt o voce din mulţime 
„Dar vai, e-atâta suferinţă și tristeţe-n mine,
Că nu-mi găsesc, nu îmi văd Aripile de Iubire”
Excelent ! Voi reveni cu plăcere pe blogul tău pentru o gură de aer proaspăt.
G.
Poezia este inceputul pur al vindecarii. Cum lumina incearca sa „spele” cioburile acoperite ale oglinzii sufletului.
Superb.
absolut superbă………