Nemuritorul

Într-o noapte de iarnă senină
Cu cerul de o strălucire divină,
Luna răspândea raze de argint,
Stelele împleteau pod aurit,
Din bolta cerească să coboare
Luceafărul în zi de ianuarie.

Un scâncet de copil s-a auzit
Peste Codrii de aramă ca un cânt,
Lacul oglindește Steaua ce a răsărit,
Somnoroase păsărele în cuiburi au adormit.

Sub Teiul mândru încărcat de floare
Stau Epigonii la șezătoare,
Veronica e alinată cu o Floare albastră,
Cătălin e surprins la fereastră.

Din Universul nemărginit
Luceafărul limbii române a răsărit
Să ne arate câtă măiestrie
Are graiul sfânt pe această glie.

Făt-Frumos din lacrimă născut
A făurit din limba română un scut,
Din epitete și minunate cuvinte
Puse pe Altarul străbunilor dinainte.

Cuvintele noastre sunt acum nestemate,
Eminescu le-a sfinţit pe toate,
Literatura română e frumoasă ca o mireasă,
Nemuritorul a gătit-o în Mândră Crăiasă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s