Despre

foto vir afis micÎnclinaţia Virginiei Mircea către sublim, către frumuseţe, către tot ceea ce ţine de marea (re)povestire a lumii, sărutul său palid (bacovian) pe inelarul vorbei etc., le deducem din sunetul grav al harfei pe care poeta abia o atinge.
Virginia Mircea este o poetă de o rară sensibilitate care, vorba lui Gheorghe Tomozei, reface totul, pentru sine, dăruindu-se (sacrificându-se) generos şi anonim cu siguranţa mai mult a utilităţii creaţiei sale decât a strălucirii ei.
Domnia sa e o „instanţă” denunţătoare de iubire, de miracole, de revolte, de culori, de lacrimi, de întrebări, de frenezii.
De insomnii!”

CONSTANTIN PREDA

„Aceste carti de poezie sunt seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodeşte ca fiinţă, ca neam, dar şi cu FRUMU­SEŢEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi şi gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de laşităţi, inerţii, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibraţia ver­su­rilor, directeţea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niştea cea bună”, cum ar spune Sfin­ţii Părinţi. Citeşti în revolta şi durerea poetei un mănunchi admirabil de calităţi: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalităţii şi, mai ales, o inimă creştină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până şi-n visele lui, dar şi pentru copilul din Gaza, cu sufletul şi trupul chircite sub şenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viaţa lui, ale unui „război-viaţă”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâşiat. Şi toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esenţa lacrimii creştine.”

DAN PURIC

„Virginia Mircea se poate înscrie printre cele mai izbutite apariţii editoriale din ultimul timp. Simplitatea versurilor sale , sinceritatea debordantă cu care sunt trecute pe coala albă denotă o anumită puritate şi curăţenie sufletească atât de absente poeţilor din ultima vreme. Nu ştiu din ce generaţie face parte Virginia Mircea dar cu siguranţă face parte din generaţia care atrage cititorul spre lectură. „Anotimpurile trec răvăşite/ Printre săgeţi otrăvite” ne avertizează autoarea făcând posibilă o lectura care nu are darul de a te obosi ci dimpotrivă. Descrierea, uneori aproape liniară este „spartă” de un lirism potolit, un lirism care se apropie mai degrabă de unul de citit la gura sobei… Cu multe accente religioase, cu o anume adoraţie chiar, Virginia Mircea construieşte, prin aceste „vise”, un adevărat sanctuar marilor înaintaşi. În poezia ei se poate observa un anume spirit, uneori ,justiţiar, o anume aplecare spre punerea în tipare normale a lucrurilor….”

EMILIAN MARCU

în Convorbiri literare, Nr.7 (163), Iulie 2009

„Două ramificaţii are adjectivul „mişel” când este vorba de om: conotaţia de om de rând, de om nevoiaş, peste care însuşi timpul a presărat alte sintagme precum om de nimic, om ticălos, un nemernic, un laş, om fricos – din care se înfruptă azi cu nemiluita substantivele mişelie, josnicie, laşitate, ticăloşie, infamie, hrănindu-le în acelaşi cerc: „Om de nimic”. Virginia Mircea împinge spre cititor pluralul „Mişeii”, să fie sigură că strigătul ei ajunge pentru a-i descoji de substanţa râioasă, de stârpitudine, arătândule întreaga lor goliciune devenită o boală a puterii, o pată neagră care nu se mai scoate din sânge şi cuvinte. Declarative uneori, scoase parcă dintr-un butoi de pulbere, versurile Virginiei Mircea rămân segmentele unei realităţi contondente, cu bube pe faţă, care poartă pecetea acestor legume sociale, ce încearcă mereu să îngenuncheze râu şi ram, deturnându-le comportamentul prin felul de a minţi, de a promite şi a călca totul în picioare. De aceea autoarea vede liric o singură soluţie: invocarea lui Vlad Ţepeş, izbăvitorul, ce ar putea repune societatea pe alte piedestale. A depăşi acest stadiu de conglomerat atitudional impune o altfel de stare poetică, un stil mereu dublat şi încărcat de lumini, prin care sufletul respiră noi şi semnificative nuanţe poetice.
„Mişeii” este doar felul de a răzui tarele multiple, pentru a elibera gramul de minereu preţios din straturile
de noroi şi mentalităţi contemporane, pentru ca poezia să parieze pe mai multă sensibilitate şi freamăt de strălucitoare
iubire…”

ION MĂRGINEANU

Premiul Academiei Române

One response to “Despre

  1. Versurile tale sunt de o sensibilitate incredibila!
    Si eu scriu versuri, dar crede-ma ca poeziile pe care le scrii ma misca cum putine poezii reusesc sa o faca.
    Sunt initiatorul unui proiect amplu de sustinere si promovare a expresiei si creativitatii, fie ca este vorba de opinii si pareri, fie ca este vorba de versuri, proza, fotografie sau desene.
    Proiectul poate fi accesat aici: http://www.spunetiparerea.ro.
    Mi-ar face o deosebita placere daca te-ai inregistra pe http://www.spunetiparerea.ro si ai posta din poeziile tale. Daca nu ai timpul necesar, dar doresti sa sustii proiectul, poti sa imi trimiti versuri pe adresa de email iar eu am sa iti creez contul pe site si trimite detaliile.
    Felicitari inca o data pentru cele ce le scrii si am incredere ca vom colabora.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s